miercuri, 18 iunie 2008

Eclipsa

S-a intamplat vreodata sa ai o idee, sa ai impresia ca ai descoperit ceva, ca ai ceva de spus ca doar ore mai tarziu sa stai concentrat straduindu-te sa-ti aduci aminte la ce te-ai gandit si adveraul sa nu iasa la iveala. Imi amintesc o parte din ideea pe care am avut-o, doar o parte dar stiu ca e mai mult de atat. Nu mai pot spune exact ce era, nu-mi mai este clar conturata, dar tin minte senzatia pe care am avut-o cand am descoperit-o intaia oara, venise asa de natural..imi lipseste desigur o piesa din puzzle, o piesa din ansamblu pe care inainte am avut-o. Imi amintesc conditiile in care a venit intaia oara, eram relaxat, nu o cautam dinadins, a venit mai degraba colateral, poate aici gresesc. Relax, o singura remarca sau indiciu va face intr-o clipa ceea ce tu te zbati de ore:) Este doar o eclipsa si daca ea acum este ascunsa de ochii tai, atunci este un motiv si pentru aceasta. Cu siguranta va reveni la un moment potrivit, oportun..aceasta este credinta. Am citit o poveste in care un om avea pe de-o parte un demon, iar pe de alta un inger. Lumina ingerului incepea sa se diminueze, sa se stinga, iar demonul credea ca a castigat..dar si ingerii au metodele lor de a se ascunde, pentru ca apoi sa se strecoare cand linistea se lasa.

Si cei ce il priveau de sus cum incerca sa gaseasca iesirea din labirint, iesire pe care ei negresit o vedeau fara efort, spuneau: "Nu renunta..credeam ca va renunta pana acum, am incercat chiar sa il facem sa creada ca iesirea nu exista, dar nu a mers. Iar acum nu renunta si noi putem doar sa-i luam viata iar lui nu-i pasa..atata timp cat va trai, va cauta si este doar o problema de timp pana sa gaseasca.."